Se afișează postările cu eticheta prost gust. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prost gust. Afișați toate postările

26 oct. 2012

10% de la Real - deja epic


La hypermarketul Real eram aseară întâmpinaţi cu un mesaj publicitar de genul "cumparaţi de cel putin 100 lei pe un bon fiscal si aveti 10% reducere la casa".

Ajunşi la casa de marcat cumparatorii află că reducerea se aplică doar pentru cumpărătorii ce se numesc Dumitru şi se face pe baza prezentării cărţii de identitate.
Superb! Nu-i aşa? La astfel de promoţii/ţepe colaborate cu preţurile, în general mai ridicate decât la concurenţă, nu cred că mai miră pe cineva faptul c-au ajuns să închidă anumite magazine iar în cele încă deschise  te-ai putea da cu bicicleta mai lejer decât la Decathlon. 

7 dec. 2011

Parcarea Billa a fost revendicată


Stupoare în această dimineață pentru clienții hypermarket-ului Billa aflat în cartierul Soarelui din Timișoara! Cei care s-au grăbit să ajungă în această dimineaţă la cumărături cu autovehiculul personal au fost surprinşi să  constate că parcarea a fost revedicată şi câştigată de o piţipoancă şi cocalarul ei. În semn de izbândă, piţi a simţit nevoia să îşi arate muşchii.




Felicitări proaspătei propietare pentru succesuri reputat!

18 feb. 2011

Sport de hypermaket

Pentru unii români de calitate îndoielnică sau în culmea disperării, furtul din diverse supermarket-uri sau magazine de cartier nu e un lucru străin. Din fericire, numărul acestora este încă foarte redus.
Vremea a trecut și lumea s-a adaptat. Firmele de securitate s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie și le vezi schimbându-se la intervale regulate de timp. Prin politica negociată între conducerea hypermarket-urilor și șefii firmelor de securitate, în unele hypermarket-uri găsești oameni infiltrați printre rafturile de cumparături, toate au oameni de pază la ieșirea de la case.

La toate acestea, am un feeling că cei din conducerea Kaufland au impus casierițelor în fișa postului să presteze și ele un mic sport de detectiv. De cele mai multe ori am observat o mișcare mecanică specifică casierițelor acestui lanț de magazine.
După ce a terminat cu cel din fața ta și tu ai deja marfa pusă pe bandă, le vezi cum se ridică cu multă graţie pe vârful picioarelor și pentru 2-3 secunde se apleacă peste tejgea să-ți verifice căruțul pentru ca nu cumva să fi lăsat produse în el. Și pentru ca tacâmul să fie complet, ultima duduie ce "m-a servit" mi-a verificat și bacnota de 100 ron. My GOD! Mâine, poimâine te verifică la intrare în magazin să vadă dacă ai bani la tine. Iar dacă nu ai cash la tine trebuie să scoți un extras de cont în fața lor. 
Iar când le aud că întreabă: "Totul a fost în regulă?" mi se face greață. Cu greu mă abțin să nu le spun câteva.

La Real oamenii au o pasiune pentru schimbatul prețurilor astfel încât ele să nu puște cu cele de la casele de marcat. Nu odată mi s-a întâmplat să ajung la casă şi să constat că la unele produse sunt cu totul alte preţuri  şi  fireşte mai mari. Fiind o chestiune de principiu, uneori, am refuzat să cumpăr anumite produse. 

La Plus, prin forma casei de marcat esti nevoit să-ți plasezi căruțul în așa fel încât casieriţa să se poată uita în coșul tău la fiecare produs ce tocmai ți l-a scanat.

Ce să mai vorbim de Metro? Când îi vezi pe cei în halate alb şi cu ştampilă... cu greu te abţii să nu te bufnească râsul.

17 dec. 2010

Necâştigător! Mai bagă odată...

După o scurtă vacanţă prilejuită de ziua naţională, m-am întors de la părinţi. În Oţelul Ruşu, nefiind mulţumit de presiunea lichidului de spălat parbrizul, am zis să completez rezervorul. Am oprit la Petrom, am luat 4 litrii de lichid şi apoi am băgat o parte în rezervorul adecvat. 
În aceea tură, la staţia respectivă erau doi băieţi trecuţi puţin de 20 de ani. Unul la "pupitru" cu încasările şi celălalt, afară la alimentat şi sters parbrize.
Înainte de a-mi continua drumul spre Timişoara, am zis să îmi iau o cafea de la automat.
Văd că aceasta costă 1,5 ron și îl rog pe băiatul de la "pupitru" să-mi schimbe o bacnotă de 1 leu. Acesta, cam zăpăcit, a avut nevoie de vreo trei rugăminţi să-mi schimbe moneda. Într-un final, îmi dă monedele şi dau să-mi cer cafeaua. Bag monedele şi astept... Please wait...
Când să iau cafeaua... stupize, stupize. Automatul de cafea nu eliberase paharul şi îl întreb pe domnul de la pupitru:
- Nu te supăra, te durea gura să-mi spui că jaful ăsta nu eliberează paharul?
Ridică din umeri ca prostul şi zice:
- Se mai întâmplă...
Văzând că nu am cu cine discuta... renunţ şi ies. Afară, îl văd pe celalalt tânăr angajat Petrom.
Îl întreb dacă ştie de situaţia cu automatul şi-mi confirmă ca da.
- Eu i-am spus la băiatul cu cafeaua, dar o zis să las aşa...
- Păi bine, şi pe voi vă doare gura să vă avertizaţi clienţii că aparatul nu merge? Sau vă durea mâna să fi lipit o hartie cu textul "nu funţionează"?.
A tăcut ca boul în târg...
- Ok. Mersi. Aşteptaţi să alimentez vreo dată de la voi...

Pe drum am încercat să găsesc explicaţia atitudinii acestora. Pe lângă nivelul limitat de inteligenţă ce li se citea pe faţa lor, o altă explicaţie a acestor amatori în servicii ar putea fi faptul că e foarte posibil ca ei să fi moştenit jobul de la bunicul / bunica, etc. De bine de rău, Petrom o duce bine... deci o duce bine şi nepotul.

O caracteristică a vremurilor lui Cească, era permisiunea de-a calătorii duminica, odată la două săptămâni în funcţie de numărul maşinii (cu soţ sau fără soţ). Tot legat de automobile, era clasică povestea cu raţia de benzină 20-30 de litri! 
În acele vremuri, cine lucra la PECO (actualele benzinării PETROM rebranduite) era bine văzut şi respectat. Ba chiar, familia sa se putea considera privilegiată.
Pentru câţiva litrii de benzină/motorină daţi pe sub mană primea lucruri extrem de rare pentru acele vremuri: salam, carne, zahăr, faină etc. Ştiu aceste lucruri căci și o rudă dintr-un minunat oraş al României a fost în această postură şi înainte de 89. Când mergeam cu părinţii în vizită, ne bucuram de tot felul de "delicateţuri".

Timpul a trecut, lumea a mai şi ieşit la pensie...
Dar, după deja tradiţionalul stil românesc anumite poziţie în firmele de stat şi unele private chiar... se moştenesc. Dacă mie mi-a fost cald şi bine acolo, de ce nu i-ar fi şi fiului sau nepotului meu?
Mă mir ca ruda mea nu a procedat aşa şi ficele sale au cu totul alte profesii. În schimb, au facut-o alţii. Că na... e o industrie care nu va murii prea curând. Lipsa crasă de respect faţă de clienti nu mai contează.

În contrast cu aceşti clasici moştenitori ai unui tron la Petrom, recent în centrul Timişoarei s-a deschis o patiserie. Angajatele de acolo te şocează cu amabilitatea... Cum cu toţii suntem obişnuiţi cu mârlanii clasici din servicii, te simţi puţin prost când ai de-a face cu o astfel de atitudine pe meleaguri mioritice.  Fetele acestea îmi aduc aminte de "recii" germani, din fiecare magazin sau hotel.

17 sept. 2010

"Ai noştri" s-au întors

Într-o postare anterioară discutam despre situaţii bizare întâlnite în parcările hypermarketurilor timişorene. La  începutul săptămânii am trăit o nouă experienţă în aceeaşi parcare a Real 2 din Timişoara (aflat la ieşirea spre Reşiţa şi Belgărad). Am parcat în aceeaşi zonă din rândurile mai îndepărtate, într-o zonă cu câteva automobile, lângă un Mercedes.

Mi-am făcut cumpărăturile şi m-am întors la maşină. Lângă acel Mercedes l-am remarcat pe propietar (în vârstră de aproximativ 60 de ani) încercând să respingă avansurile unor ţigani ce vroiau să-i vândă tot felul de rahaturi. Erau doi ţigani, unul de aproximativ 45 de ani şi unul în jur de 20 de ani, într-un Opel vechi cu număr de Franţa. Cel mai mic era marele negociator. Când am ajuns la maşină, cel tânăr s-a repezit la uşa din spate stânga a Opelului şi a luat un fel de valiză ce conţinea tot felul de tacâmuri... Un fel de cadou ce se obişnuieşte, în unele zone, să se dea zestre pe la nunţi.
Între timp eu mă apucasem să bag cumpărăturile în portbagaj şi soţia domnului cu Mercedesul a ajuns. Ţiganul de la volan, l-a lăsat pe camaradul tânăr şi a plecat de acolo cu maşina. De fapt a tras o tură de parcare.  Femeia încerca să îl expedieze elegant pe negustorul respectiv ce-i propunea şi poşete Louis Vuitton:
- Îmi lăsaţi numărul de telefon şi când am nevoie pentru un cadou la o nuntă vă contactez.
Ţiganul cel mic se încăpăţâna să le bage pe gât oamenilor aceea cutie imensă de tacâmuri. Între timp s-a întors şi ţiganul celălalt cu Opelul. Eu mi-am terminat cumparăturile şi am dus căruţul la locul său. Ţiganii erau tot pe capul nefericiţilor oameni. Cum nu prea mai aveam ce face acolo, am plecat. Nu apuc bine să ajung pe banda din centrul parcării, lângă Practicker, şi remarc încă trei ţigani seniori... aşteptând nu ştiu ce în parcare... şi uitându-se în mai multe direcţi. Probabil că ''scanau" parcarea.
Nu era nici o maşină lângă ei, semn ce mă face să cred că erau din "aceeaşi echipă". Dacă i-aş fi remarcat mai devreme, m-aş mai fi învârtit pe acolo să văd ce se întâmplă. Sper ca acei oameni să fi reuşit să respingă agresivii negustori.

Cu siguranţă astfel de scene nu sunt singulare. Majoritatea ţiganilor deşi nu muncesc, trăiesc din şi pentru a te înşela. Acum că Sarkozy i-a mai trimis prin ţară să nu uite de unde am plecat, mi-e teamă că astfel de situaţii se vor înmulţi şi fenomenul infracţional poate lua amploare.

PS. Nu sunt xenofob şi nici rasist. Totuşi, nu pot să tolerez astfel de acţiuni.

16 aug. 2010

Noua parcare a Mitropoliei

În România lipsa locurilor de parcare în marile oraşe e un fenomen arhi-cunoscut şi foarte des răspândit.
Timişoara, deşi e "fruncea", nu face excepţie de la aceast capitol. Locurile de parcare din centru sunt departe de a fi suficiente, mai ales la orele de vârf.

Deşi merg rar la job cu automobilul personal, atunci când o fac, obişnuiesc să parchez pe bulevardul Loga sau pe strada Mihai Eminescu.

Din seria "unii au mai multe ouă", recent am observat că s-a pus în practică un oarecare abuz de putere sau trafic de influenţă din partea celor "mai cuvioşi" timişoreni, adică din partea celor de la Mitropolia Banatului. De aproximativ o lună, lângă Mitropolia Banatului de pe bulevardul Loga s-au "cesionat" nu mai puţin de 12 locuri de parcare.
De cele mai multe ori aceste locuri sunt libere... iar dacă ai tupeul să parchezi acolo, ai toate şansele ca atunci când te întorci la maşină să n-o mai găseşti. În plus, mai şi primeşti cadou două chitanţe pentru care trebuie să decontezi aproximativ 800 RON pentru a-ţi recupera maşina de la ADP.

Iată cum arata astăzi parcarea rezervată a Mitropoliei pe la ora 10:30.






În tot acest timp, curtea Mitropoliei e aproape goală.


Cu tot respectul pentru Biserica Ortodoxă şi conducătorii acesteia, faptul că aceştia ocupă 12 locuri de parcare, mai mult libere, mi se pare un abuz sau trafic de influenţă. De ce nu au dreptul de-a parca pe acele locuri şi enoriaşi? Cei de pe urma cărora trăiesc şi ei...

14 iul. 2010

Parcare cu lipsă de bun simţ

La începutul lunii, tocmai achiziţionasem patuţul copilului meu dintr-o galerie comercială a unui hyper-market din Timişoara. Înainte de a intra in posesia pătuţului m-am întors la maşină să iau o monedă de 50 de bani pentru un cărucior de cumpărături. 
Când ajung la maşină, constat că un "deştept" s-a găsit să parcheze cum nu se poate mai prost... pentru mine.


Practic, îmi era imposibil să mai intru în maşină pe uşa mea. Celui ce parcase după mine, în stânga mea ia fost incomod să dea la o parte un căruţ aflat pe locul său de parcare. Mai comod i-a fost să mă blocheze. Eu, urma să vin cu o cutie mare... de scânduri şi trebuia să o pun pe bancheta din spate.
Văzând asta, am zis să mă comport civilizat şi să vad cine e nesimţitul... M-am dus la Informaţii Clienţi în hyper-market şi am rugat să se dea un anunţ sonor astfel încât posesorul automobilului ce m-a blocat să vină în parcare şi să-şi parcheze maşina în mod civilitat.
Ulterior, m-am întors la maşină. Soţia, însărcinată în luna a 9-a, era deja în maşina şi l-a observat pe individ că se învârtea în jurul maşinilor şi l-a abordat. Între timp, am sosit şi eu.
L-am întrebat dacă e greu să parcheze civilizat. Mi-a raspuns:
- Mă faci să îmi las soţia cu bagaje în magazin... Puteai să intrii prin partea dreaptă!
- Serios?! Să mă bag cu picioarele prin maşină, să mi-o murdăresc, doar pentru că tu nu parchezi civilitat? Vezi bine că am de pus şi bagajul ăsta pe banchetă. Dacă erau alţi nu te chemau... îţi lăsau un cadou pe caroserie.

S-a enervat... Ş-a luat maşina şi a plecat să parcheze în altă parte. 

Concluzie:  A fi om e lucru mare. În loc ca acel individ să aprecieze că m-am comportat civilizat... tot el era ofensat. Cu riscul de-a fi considerat rău, data viitoare când parchează aşa, poate dă de un cocalar şi se alege cu un cadou ce necesită Polish auto. Poate, atunci, va aprecia gestul meu.

16 iun. 2010

Fiecare ţară îşi are preşedintele pe care-l merită

Un avion este pe cale de a se prăbuşi. La bord sînt cinci pasageri dar numai patru paraşute.
Primul pasager spune:
- Mă numesc Ronaldo, şi sînt cel mai bun fotbalist din lume. Lumea fotbalului are nevoie de mine şi, de dragul suporterilor mei, nu vreau să mor.
Ronaldo apucă prima paraşută şi sări din avion.

Al doilea pasager, Hillary Clinton, spuse:
- Sînt soţia fostului preşedinte al Statelor Unite. Sînt senator al statului New York şi aproape sigur voi fi următorul preşedinte/următoarea preşedintă al/a SUA.
Hillary apucă paraşuta şi sări din avion.

Al treilea pasager, George W. Bush, spuse:
- Sînt preşedintele Statelor Unite ale Americii. Soarta lumii depinde de mine. 
Mai mult, sînt cel mai deştept preşedinte pe care ţara noastră l-a avut vreodată şi nu pot să las obligaţiile mele în seama cetăţenilor americani dacă voi muri.
Bush apucă paraşuta şi sări din avion.

Al patrulea pasager, Papa de la Roma, spuse celui de-al cincilea, un băieţel de vîrstă şcolară:
- Sînt bătrîn. Mi-am trăit viaţa întru bunătate aşa cum un preot trebuie s-o facă, şi-ţi las ţie ultima paraşută: ai întreaga viaţă înainte. 

La care băieţelul a răspuns:
- Nu te îngrijora, bătrîne… Amîndoi avem cîte o paraşută: cel mai deştept preşedinte pe care l-a avut America mi-a luat ghiozdanul...

Morala istorioarei este că fiecare ţară îşi are preşedintele pe care-l merită.

La fel şi noi cu actuala conducere. 
Nu ştim să ne alegem conducătorii iar majoritatea românilor sunt nişte laşi şi puturoşi. Cu scuzele de rigoare pentru limbajul licenţios, recomand lectura. România are o clasă politică, în ceea mai mare parte, mediocră.
Situaţia va persista atât timp cât voturile se vor duce pe bani, găleţi cu zahăr şi făină sau simpatii de genul celei pentru Iliescu.
Îmi vine in minte cazul cu demisia preşedintelui Germaniei survenită în urma unei declaraţii neinspirate despre activitatea armatei germane în Afganistan. Onoarea alesilor noştrii tinde la 0. La noi, s-au produs lucruri mult mai grave, declaraţii de cârcimă la cel mai înalt nivel, s-a lovit un copil şi românii au am ingnorat aceste semnale. Românii au ceea ce merită!

M-am săturat să mai am polemici pe teme politice, cu cei cunoscuţi, unii chiar persoane foarte dragi. 
Atât timp cât pot să am un trai decent în mediul privat românesc dar şi afară..., m-am decis să încerc a mă folcusa cât mai mult pe viaţa personală. Nu pe politică şi circ. De aceea, sper ca odată cu acest articol să nu mai găsesc motivaţia de-a scrie despre politică.

4 mar. 2010

Deadlock rutier

Tuturor ne e cunoscut modul în care se circulă pe străzile patriei. Numai că uneori avem de-a face cu nişte specimene din categoria patrupedelor scăpate de la Zoo. Astăzi, mi-a fost dat să văd cum o duduie reuşise să blocheze doua sensuri de circulaţie de pe un foarte important bulevard al Timişoarei, Take Ionescu.

Marea şoferiţă, conduce ca acasa la ea, pe tarla. Nu a observat sau nu a respectat indicatorul de obligatoriu la dreapta. Indicatorul e prezent la intersecţia dintre strada Aurel Popovici şi Bulevardul Take Ionescu. 
Rezultatul a fost ce, softişti, numesc "deadlock".



Poate că o astfel de situaţie e una des întâlnită în anumite oraşe ale ţării, dar pentru Timişoara e o situatie foarte rară. Nu am mai văzut până azi aşa ceva. La doar 300 de metru se afla cel mai mare sens giratoriu din Timişoara, Punctele Cardinale. Doar cei ce vin dinspre Punctele Cardinale pot vira la stânga pentru a intra pe strada A. Popovici. Cei ce ies, sunt obligaţi să vireze la dreapta spre Centru.

Cu riscul de-a fi puţin misogin, la volanul celor trei maşini erau 3 şoferiţe. Cunosc şi femei care sunt excelente şoferiţe. Deci, aceast gest misogin sper să-mi fie pe jumatate iertat.

Într-un final, după un concert de claxoane, duduia a dat înapoi şi a mers pe la Punctele Cardinale.



PS. Sergiu, mulţumesc pentru poze. :-)

1 feb. 2010

Cocalar româno-italian

Vara trecută am avut surpriza să constat că pe strada mea a poposit un cocalar, proaspăt întors din Italia.

Îmi aduc aminte că trecusem cu viteză redusă pe lângă maşina acestuia (strada e foarte îngustă) şi la aproximativ 100 m m-am oprit. Am zis că ar fi păcat să nu imortalizez "bijuteria" cocalarului, chiar şi cu mobilul. M-am întors şi am obţinut următorul rezultat:



Comentariile, cred că, sunt de prisos... Totuşi sunt bine-venite şi nu strică să ne amuzăm puţin.