Bega Bulevard 2014

In caz ca n-ati ajuns prin Timisoara uichendul trecut sau ati ratat momentul culminant al festivalului Bega Bulevard 2014, amatorul din mine a facut un scurt montaj cu, poate, cele mai importante momente.

Varianta cu sunetul original se gaseste aici.

Du-ti copilul la circ

Daca esti timisorean sau ai drum prin Timisoara zilele aceastea si inca nu ti-ai dus copii la circul Las Vegas iti recomand s-o faci.

Aceste zile a poposit la Timisoara circul Las Vegas si sambata dimineata ma trezisem cu un apel de la un prieten ce imi propunea sa scoatem copii la circ. Initial am ezistat dar ulterior am acceptat invitatia sa si cred ca i-am facut o mare bucurie copilului. Atmosfera a fost una foarte placuta si copii s-au simtit excelent.

Spectacol a durat aproape doua ore cu o pauza de 15 minute, timp in care copii s-au putut plimba cu poneii sau sa faca poze cu camila. Oamenii mi s-au parut niste profesionisti si am ajuns la final sa concluzionez ca spectacolul a facut toti banii.

Nu renunta! Escaladeaza problema

Pe principiul "fa-ti vara sanie si iarna caruta" am zis sa-mi asigur noua pereche de pantofi de alergare inca de acum profitand de reducerile de sezon.

Fiind fan Asics, de cateva saptamani imi facuse cu ochiul un model Asics de la Decathlon. Era un model de anul trecut dar fiind cu Gel-Pulse imi pasa mai putin acest astepct. Era o diferenta de mai bine de 200 de RON fata de pretul normal de raft - echivalentul a 100+ euro.

Pe 4 ianuarie dadusem o tura de 12 km avandu-i si Decathlonul in intinerariu pentru le verificasem stocul. Cum numarul meu nu era prezent local, am apelat la o angajata a lor, angajata ce facuse comanda pentru a fi adus local si promisese ca ma va suna cand ajung.

Intre timp, pe internet disparuse orice model Asics. Cum n-am primit nici un semn, azi am trecut pe la ei sa vad care-i statusul. Cum stocul Asics se rarefiase si mai rau am cautat-o pe d-soara iar aceasta, spre surprinderea mea, a incerca sa ma tromboneasca: "v-am sunat dar ca n-a sunat". Spun trombonit pentru ca in rest Decathlon mi-a lasat o impresie foarte buna. Poate ceea mai buna privind calitatea si atitudinea fata de clienti. Recent, mi-au returnat banii cash pe-o lanterna de semnalizare destul de scumpa (120 ron) dar care nu-o gaseam foarte practica. In general, in cel mai fericit caz se ofera un voucer pentru a cheltui banii tot la ei.

Am plecat de langa duduie si pe primul consultant intalnit l-am intrebat unde-i seful caci vreau sa discut cu el.

M-a dus frumos la el si i-am explicat acestuia situatia. In stilul caracteristic Decathlon, cu respect fata de clienti acesta m-a invitat sa-mi caut alt model, chiar si mai scump in acelasi pret cu cel asteptat.

Intr-un final m-am ales cu un model ce se vinde la 459 in pretul de 249 ron. Respect Decathlon!
Maine ii incerc! :)

Concluzia: Daca esti intr-un magazin ce se respecta nu te impeidica de un angajat incompetent si sitirit. Escaladeaza situatia si ai numai de castigat!
Povestea se aplica si in alte aspecte sociale. Inclusiv in banci. Important e sa ai verticalitate.

Fa sport!

In aceasta dimineata am dat de un filmulet foarte pertinent si cred ca merita sa fie mai bine cunoscut. Iar daca te simti cu musca pe caciula, ar fi bine sa iei cat mai curand masuri! :-)

Din fericire, eu am scapat de astfel de scuze. Dar pe acest subiect voi dezbate in alta postare.

Despre câini și civilizație

Alergand in aceasta seara si fiindu-mi proaspat in minte evenimentul nefericit cu maidanezii, mi-am amintit de o intamplare destul de recenta ce-am publicat-o doar pe Facebook la momentul respectiv. La inceputul acestui an am petrecut o perioada intr-un oras din Nordrhein Westfalen, Germania. Cum ar zice neamtul "der Nähe von Düsseldorf".

In aceea duminica scriam pe wall-ul meu:

Azi am alergat 4.5 km printr-un cartier de case. Din cand in cand mai trecea cate o masina. Si totusi, era atata liniste...

Am intalnit multi oameni aflati la vastra a treia. Unii cu consoarta la brat, altii cu un carucior de care se sprijineau sau in care se deplasau.

Am intalnit si sase caini mari, dar n-am avut vreo emotie.

Acesti caini aveau 5 stapani. Stapanul cu doi caini mi s-a parut cel mai grijuliu. Intrase pe-o alee mai ingusta si vanzandu-ma venind din fata s-a dat inapoi si a ferit cainii de mine.

Grija respectiva n-a fost o intamplare. Si ceilalti au fost cat se poate de atenti cand am trecut pe langa ei.

Frumos cartier, linistita atmosfera... civilizatie! Nici urma de maidanezi!

Revenind pe meleaguri mioritice, desi in seara asta am mai intalnit concetateni cu patrupedele la plimbare, nu pot sa spun c-am vazut aceeasi grija pentru semeni.

Viață mai bună

Pentru o viața mai bună recomand vizionarea și aplicarea intensă a ideii din următorul filmuleț.



Succes! :)

Despre SMURD si Raed Arafat

Să cunoaștem mai bine începuturile SMURD și pe doctorul Raed Arafat dintr-o prezentare TEDx:

Citind în ultimele zile evz.ro și ale colegilor de la capital.ro tind să dau dreptate celor ce susțin că aceste ziare sunt doar niște vuvuzele... iar reacția românilor începe să se intensifice.


Florin NEGRUTIU editorialist Gândul.info sintetiseză o față a conflictului mult discutat din aceste zile: Câte "eforturi uriase" n-a depus în acesti ultimi ani statul pentru a cheltui "banii românilor" pe lucruri care nu exista?! Traian Basescu stie asta, stie ca serviciul poarta semnatura unui om concret, cu nume si prenume, care a avut nu doar viziunea, ci si încapatânarea si îndârjirea de a o pune în practica. Si asta îl roade.
Pentru ca în România, când cineva face ceva, se gasesc nenumarati oameni de bine care sa-i dea la cap. Asa e felul unui popor care traieste satisfactia suprema atunci când "moare si capra vecinului".

Timisoara Nightlife

O prezentare multimedia a vietii de noapte din Timisoara.

Salvează vieţi!

Cu ceva timp în urmă ciripeam pe twitter.com despre o MARE DOAMNĂ dr. Margit Şerban:

Acum un an scriam pe blog despre situaţia unui coleg ce a fost nevoit să apeleze la serviciile unei clinici din Italia. Fireşte costurile au fost de câteva ori mai mari decât ar fi fost la noi. Din fericire, Daniel este alaturi de familia şi operaţia sa a reuşit.

Putem să dăm o mână de ajutor la înfinţarea primului Centru de Excelenta  în tratarea cancerului la copii din România  participând la campania Salvează Vieţi.

Prefer corecturi, decât prostii pe forum-uri

Discutam recent cu cineva despre forum-uri şi informaţiile din ele, cu bune şi cu rele... dar în special despre corecturile ce se fac în ele într-un mod direct sau vualat.

Sună banal... dar pe orice forum gratuit şi cu trafic cât de cât decent, există persoane care întreabă şi persoane care răspund. De cele mai multe ori, numarul celor care frecventează forum-ul şi oferă răspunsuri în mod voluntar este mult mai mic decât al celorlalţi membrii ai forum-ului.
De multe ori cei care îşi expun problemele nu se exprimă în cel mai clar mod şi apar inevitabilele discuţii şi întrebări suplimentare până se ajunge la o soluţie concretă.
La rândul lor, cei care răspund pot greşi: indicând sfaturi incomplete sau nu tocmai focusate pe subiect. Unii corectează ideile inline sau în postări ulterioare. Până la urmă e o discuție liberă.

Deseori când am o anumită problema apelez la prietenul goagal. :) Printre primele referințele de multe ori se regăsesc pagini pe diverse forum-uri și le accesez.
Nu odată, mi s-a întâmplat ca începând să citesc,  ajung la o prima soluţie propusă şi dacă mi se pare o soluţie ce ar putea fi viabilă, o încerc fără a mai pierde timpul citind întregul topic. Constat că nu funcţionează. Apoi mă întorc la pagina respectivă şi văd că nici altora nu le-a funcţionat soluţia... Într-un final, poate, autorul ei recunoaşte scăpările şi revine cu eventuale completări.
Într-o astfel de situaţie, eşti fericit că acel autor al soluţiei nu a modificat postarea sa, imediat după ce a constat faptul că aceasta nu e bună? Eu nu sunt...
Chiar nu-mi pasă dacă soluţia iniţială a fost modificată sau nu. Îmi pasă ca în momentul în care dau de ea și o  aplic... ea să meargă.

Desigur, există si experţi ca Mihnea Balta care nu-şi văd bârna din ochiul lor. Nu furnizează ceva util lumii ci doar badjocură. Doctorii încă n-au găsit leac pentru ei. Singurul lucru bun ce poate fi făcut e ignorarea lor. 

Necâştigător! Mai bagă odată...

După o scurtă vacanţă prilejuită de ziua naţională, m-am întors de la părinţi. În Oţelul Ruşu, nefiind mulţumit de presiunea lichidului de spălat parbrizul, am zis să completez rezervorul. Am oprit la Petrom, am luat 4 litrii de lichid şi apoi am băgat o parte în rezervorul adecvat. 

În aceea tură, la staţia respectivă erau doi băieţi trecuţi puţin de 20 de ani. Unul la "pupitru" cu încasările şi celălalt, afară la alimentat şi sters parbrize.

Înainte de a-mi continua drumul spre Timişoara, am zis să îmi iau o cafea de la automat.

Văd că aceasta costă 1,5 ron și îl rog pe băiatul de la "pupitru" să-mi schimbe o bacnotă de 1 leu. Acesta, cam zăpăcit, a avut nevoie de vreo trei rugăminţi să-mi schimbe moneda. Într-un final, îmi dă monedele şi dau să-mi cer cafeaua. Bag monedele şi astept... Please wait...

Când să iau cafeaua... stupize, stupize. Automatul de cafea nu eliberase paharul şi îl întreb pe domnul de la pupitru:

- Nu te supăra, te durea gura să-mi spui că jaful ăsta nu eliberează paharul?
Ridică din umeri ca prostul şi zice:
- Se mai întâmplă...

Văzând că nu am cu cine discuta... renunţ şi ies. Afară, îl văd pe celalalt tânăr angajat Petrom.

Îl întreb dacă ştie de situaţia cu automatul şi-mi confirmă ca da.
- Eu i-am spus la băiatul cu cafeaua, dar o zis să las aşa...

- Păi bine, şi pe voi vă doare gura să vă avertizaţi clienţii că aparatul nu merge? Sau vă durea mâna să fi lipit o hartie cu textul "nu funţionează"?.

A tăcut ca boul în târg...

- Ok. Mersi. Aşteptaţi să alimentez vreo dată de la voi...

Pe drum am încercat să găsesc explicaţia atitudinii acestora. Pe lângă nivelul limitat de inteligenţă ce li se citea pe faţa lor, o altă explicaţie a acestor amatori în servicii ar putea fi faptul că e foarte posibil ca ei să fi moştenit jobul de la bunicul / bunica, etc. De bine de rău, Petrom o duce bine... deci o duce bine şi nepotul.

O caracteristică a vremurilor lui Cească, era permisiunea de-a calătorii duminica, odată la două săptămâni în funcţie de numărul maşinii (cu soţ sau fără soţ). Tot legat de automobile, era clasică povestea cu raţia de benzină 20-30 de litri! 

În acele vremuri, cine lucra la PECO (actualele benzinării PETROM rebranduite) era bine văzut şi respectat. Ba chiar, familia sa se putea considera privilegiată.

Pentru câţiva litrii de benzină/motorină daţi pe sub mană primea lucruri extrem de rare pentru acele vremuri: salam, carne, zahăr, faină etc. Ştiu aceste lucruri căci și o rudă dintr-un minunat oraş al României a fost în această postură şi înainte de 89. Când mergeam cu părinţii în vizită, ne bucuram de tot felul de "delicateţuri".

Timpul a trecut, lumea a mai şi ieşit la pensie...

Dar, după deja tradiţionalul stil românesc anumite poziţie în firmele de stat şi unele private chiar... se moştenesc. Dacă mie mi-a fost cald şi bine acolo, de ce nu i-ar fi şi fiului sau nepotului meu?
Mă mir ca ruda mea nu a procedat aşa şi ficele sale au cu totul alte profesii. În schimb, au facut-o alţii. Că na... e o industrie care nu va murii prea curând. Lipsa crasă de respect faţă de clienti nu mai contează.

În contrast cu aceşti clasici moştenitori ai unui tron la Petrom, recent în centrul Timişoarei s-a deschis o patiserie. Angajatele de acolo te şocează cu amabilitatea... Cum cu toţii suntem obişnuiţi cu mârlanii clasici din servicii, te simţi puţin prost când ai de-a face cu o astfel de atitudine pe meleaguri mioritice.  Fetele acestea îmi aduc aminte de "recii" germani, din fiecare magazin sau hotel.

Realizări în infrastructura rutieră - una albă, alta neagră

Ultima dată când am fost la părinţi am ales traseul Timişoara - Lugoj - Caransebeş - Haţeg. Traseul Timişoara - Lugoj a fost excelent! Chiar şi traversarea Lugojului a fost de vis, căci am facut-o pe proaspăta centură inaugurată de Boc şi Berceanu cu surle şi trâmbiţe.

Mă bucur că la jafurile din bani publici din România lui 2010, mai există şi lucruri ce se fac la preţuri europene. Mă întreb cum poate să coste alte lucrări sfidător de exagerat în comparaţie cu aceste preţuri normale.

Călătoria plăcută a fost întreruptă la ieşirea de pe centura Lugojului. La nici 1 km de Lugoj m-am trezit cu un drum de pietre format din vechiul asfalt mai rău ca un drum de ţară pietruit... mai rău decât drumul pe care bunica merge la prăşit. Distracţia a durat apoape până în Caransebeş, întâlnind şi clasicele semafoare, dar  apoi drumul a fost de vis.

Edilii din Timişoara, nemulţumiţi fiind de stadiul lucrărilor de infrastructură au decis să amplaseze camere video pe şantierele din oraş. Nu sunt sigur dacă ideea s-a şi materializat în anumite colţuri ale oraşului, dar cu siguranţă ea nu s-a materializat la lucrările pod-ului din Calea Şagului. Cred că se lucrează de cel puţin doi ani la acest pod şi lucrările sunt departe de-a fi terminate.

Într-o dimineaţă, pe la 10, înainte de job am trecut pe acest pod şi din mers am imortalizat două poze cu colegii lui Dorel.

Pe Dorel, nu am mai apucat să-l pozez, dar mă puteţi crede pe cuvânt că era la datorie. :)

Doua lucruri bune

Ieri am aflat doua lucruri interante, ce m-au bucurat.

Primul este legat de iniţiativa europarlamentarului Sebastian Bodu de-a cere Parlamentului European înlocuirea termenului de "rom" cu cel de "ţigan".

"Inlocuirea termenului de rom este justificata de europarlamentarul roman prin confuzia pe care cuvantul respectiv o creeaza, acesta facand trimitere atat la poporul roman cat si la locuitorii orasului Roma.

Sebastian Bodu arata ca aceasta confuzie este regretabila atat pentru romani, pentru locuitorii Romei, dar si pentru reprezentantii unei minoritati numeroase a Europei, a caror identitate se pierde.". 

Alte detalii se găsesc aici.

Sper ca această măsură să fie luată în seamă cu adevărat de europeni şi să dispară falsa apreciere "rom"="român".

Al doilea lucru este legat de faptul că Emil Boc a fost lovit de un OZN şi a avut câteva revelaţii despre câteva măsuri mai inspirate. Boc a anunţat miercuri eliminarea impozitului minim începând cu 1 octombrie.
Nu-mi vine să cred că în sfârşit a avut şi el o mică revelaţie. Criticasem şi eu acest impozit într-o postare anterioară.
După cum spunea cineva, la cât dezastru a făcut până acum acest liliputan, orice anulare a măsurilor sale dezastruase e mană cerească.
Alte detalii se găsesc aici.

Fotbal sau sex pe bani

Am fost aseară la Poli - Manchester City. A fost o atmosferă excelentă generată de un public unic în România.
Cum era de aşteptat, diferenţa de bani investiţi de şeiculul de la Manchester City faţă de patronul de la Poli ş-a spus cuvântul pe teren. Jucătorii de clasă de la Manchester au câştigat la pas, fără a tura prea tare "motoarele".

Din păcate, am avut parte de un déjà vu al meciului Poli - Shakhtar Donetsk disputat anul trecut. Am fost cu acelaşi prieten la meci şi am avut aceleaşi trăiri, amândoi.
Îmi aduc aminte că anul trecut el, Cosmin, venise la stadion cu ideea de-a ne face abonament la meciurile lui Poli pentru campionat. După acel meci, am renunţat ideea.
Amandoi suntem "venetici" în Timişoara. Ne ştim de când făceam primii paşi şi fiecare din noi ţine cu o altă echipă rivală din Bucureşti. Deşi uneori ne-am mai contrazis pe teme fotbalistice, niciodată nu ne-am certat. La fel, şi cu alţi prieteni. Evităm polemici de doi lei pe teme fotbalistice.
Trăind în Timişoara de câţiva ani, inevitabil am ajuns amândoi să simpatizăm şi cu Poli, dar "marea iubire" nu se uită şi nu se trădează.

Déjà vu-ul despre care vorbesc mai sus are legătură cu trăirea meciului de aseară, trăire aproape identică cu ceea de anul trecut la meciul cu Shakhtar.
Am dat 50 de lei pe bilet pentru ca să vad un meci care l-aş fi trăit la aceeaşi intensitate şi la televizor. Între starea mea de spirit şi a celor din jurul meu era diferenţă ca de la cer la pământ. Ei gesticulau şi se agitau la greu pentru faze banale în care decizia arbitrului era indiscutabilă. Eu şi prietenul eram impasibili. Chiar ne amuzam...

Îmi vine în minte vorba altui prieten: "Ai aceeaşi senzaţie ca după o partidă de sex pe bani... Te-ai uşurat, te-ai îmbracat şi ai plecat!".
Nu am plătit vreo dată pentru sex, dar cred că comparaţia acelui prieten nu e deloc deplasată. A viziona un meci fără o miză personală e cel mult o ocazie de-a vedea la lucru o echipă mare, respectiv, referitor la sex doar o eliberare... Din păcate, nu e şi o satisfacţie!

Experiment de normalitate - bonul fiscal

Actuala criză economică a schimbat multe din năravurile oamenilor.

Eu, am început să tratez cu mai multă responsabilitate afişul prezent în cam orice magazin decent: "Păstraţi bonul fiscal până la ieşirea din magazin". Sincer, până în acest an am ignorat acest mesaj şi nu ţineam cu tot dinadinsul să cer bonul atunci când cumpăram cu bani cash. Când cumpăr cu card-ul e cu totul altă poveste şi atunci, fireste, pe lângă chitanţa de extragere numerar de pe card obţin şi bonul fiscal.

În schimb, la piaţă regulile fiscale dispar şi nu se mai poate vorbi de bon fiscal. O măsură de introducere a bonurilor fiscale în pieţele agro-alimentare ar fi "bomboana pe coliva" sărmanului ţăran.

Trecând peste aceste aspecte de normalitate, îmi propun să enumăr două experimente trăite recent, experimente ce au legătură cu bonul fiscal.

Primul s-a întâmplat în Galeria 1 din Timişoara. Acum două săptămâni am fost cu soţia la un magazin ce aduce detergenţi din Germania, de calitate net superioară aceluiaşi brand românesc. Am găsit ce căutam, am scos banul şi am plătit. Vânzătoarea, repede... dă să treacă la următorul client şi o întrerup: 

 "- Bon fiscal se poate?"

 Surprinsă îmi răspunde sec: 

"-Da!".

Ok. Am aşteptat să bată în casă suma... Şi am aşteptat.... Casa de marcat se încăpăţâna să scoată bonul. Până la urmă i-a dat în cap după ce a umblat pe la sulul de hârtie. Mi l-a dat şi am plecat mulţumind-i. Ca majoritatea vânzătorilor români nu mi-a zis nici "Dute ...". 

Stângăcia cu care vânzătoarea manipula casa de marcat mă face să cred că nu o foloseşte prea des.

A doua situaţie s-a întâmplat astăzi. De dimineaţă, înainte de job am fost într-un super-market să fac nişte mici cumpărături. La ieşire, pentru că nu mâncasem nimic de dimineaţă am decis să cumpăr doi covrigi şi doi langoşi de la un chioşc aflat la ieşirea din super-market. În total era 3,6 ron. O domnişoara era pe post de vânzătoare şi covrigii se faceau în spatele ei. Când mă servea ea, în spatele meu au venit alţi clienţi. Mă serveşte şi aştept să îmi dea restul. Apoi, instant, duduia îi întreabă pe cei din spatele meu ce vor. I-am adresat aceeaşi întrebare:

 "- Bon fiscal se poate?"

 "- Da!"

Şi apoi, a început adevăra distracţie! A batut de 4 ori în casă suma greşită, a scos hartia, a rupt-o... numai suma magnifică de 3,6 ron se încăpăţâna să fie afişată pe display-ul casei de marcat. Semne clare că duduia  NU obişnuia să folosească casa de marcat. Într-un final, la a cincea încercare a reusit! URAAA!

Cu siguranţă astfel de cazuri se regăsesc la fiecare pas, în orce colţ din oraşele patriei. Sunt convins că fiecare din noi se loveşte aproape zilnic de aceste aspecte. 

Important e să luam atitudine. Eu, am început să o fac. Sper că şi tu! :)

Vânzătorilor de la noi le recomand o simplă vizită în Germania. Vor rămâne şocaţi de modul politicos în care vânzătorii te întâmpină, cum îţi răspund şi cum încearcă din răsputeri să-ţi dea ultimul cent. Aceeaşi poveste şi la hoteluri. Te simţi tratat cu un profund respect... iar la noi, la Mamaia cu foarte mult dispreţ pe bani tăi. De aceea, prefer să merg peste graniţă, decât să fac un drum interminabil  (Timişoara - Constanţa) şi să fiu umilit.

De ce?

Pentru că, m-am săturat să ţin unele idei şi trăiri doar pentru mine.

Multe au fost şi s-au dus... Le-aş fi exprimat demult, dacă aş fi fost suficient de determinat.

M-am săturat de tranziţie şi aştept o normalitate. Tizul meu, Brucan, a fost prea optimist. Normalitatea în România pare un fel de Fata Morgana.

Suntem la început de an şi sunt mai hotărat, ca niciodată, să iau atitudine. Fără o atitudine onestă, nu schimbăm nimic. Totul va rămane vechi şi "clasic românesc".

Voi scrie despre modul în care vad eu normalitatea şi întamplări din viata cotidiană. Voi scrie ce gândesc, ce mă revoltă, ce mă încântă sau ce mă dezgustă...

Poate, împreună vom reuşi să mai cizelăm o parte din conaţionali.